Un Range Rover care a aparținut Reginei Elisabeta a II-a a fost scos la vânzare. Mașina are numeroase îmbunătățiri și plăcuța de înmatriculare folosită de Casa Regală.
Mașina a fost scoasă la vânzare pentru suma de 224.850 de lire sterline. Este vorba despre un Range Rover care are mai multe transformări făcute pentru confortul și securitatea Reginei Elisabeta a II-a.
De asemenea, a fost păstrat numărul original ceea ce reprezintă o excepție.
„Oricine poate cumpăra un Ferrari nou, dar nu toată lumea poate cumpăra mașina Reginei”, a declarat vânzătorul Jack Morgan-Jones pentru Sky News.
Mașina Range Rover a fost folosită la numeroase evenimente regale, inclusiv în timpul vizitei de stat a fostului președinte american Barack Obama.